Atunci un literat spuse: ”Vorbeşte-ne despre Cuvânt”.
Iar el începu:
„Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea linişte cu propriile gânduri,
Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.
Si, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă,
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.
Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora Eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.
Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveală un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.
Mai sunt alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor,
În firea acestora spiritul sălăsluieşte în ritmul tăcerii. (...)”
Kahlil Gibran, în Profetul
