Mihail Ivanenko Art
Om liber, totdeauna iubi-vei vasta mare !
Ea este-a ta oglindă. Întreg sufletul tău
Tu îl contempli-n largul imensului tău hău,
Având aceleași valuri şi-abisuri mult amare.
Te adânceşti într-însa ca-n propria-ţi icoană,
O-mbrăţişezi cu ochii, cu trupul şi-uneori
Ţi-asculţi tu însuţi, poate, a inimii plânsori
În plânsul ei sălbatic, în cruda mării zvoană.
În amândoi sunt hăuri şi-ntunecimi profunde :
Tu, omule, au cine adâncul să-ţi măsoare ?
Tu, mare, cine ştie ascunsa ta splendoare ?
În amândoi o taină eternă se ascunde.
Şi totuşi secoli, iată, s-au scurs nenumăraţi
De când voi duceţi luptă cu ură şi turbare
Atât de mult vă plac omorul, om şi mare,
Vrăjmaşi cumpliţi în luptă, o fraţi neîmpăcaţi !
Traducere de C.Z. Buzdugan
