Destăinuie-te, Trecutule, fără-de-nceput !
Vârstele rostogolesc spre sânul tău
valuri după valuri care murmură,
dar ele îşi pierd şi înţelesul şi vibraţia
întunecându-se în negurosu-ţi hău
ce n-are nici o zbârcitură !
Tu nu eşti mort, Trecutule, dar taina ţi-o întuneci
De-aceea simt în viaţa mea
cu magici paşi cum luneci,
şi uneori mi te ghicii
în duhul orelor târzii.
Căci tu nu pierzi nimic din tot ce-a fost !
Istoria străbunilor ştiind-o pe de rost
şi zile după zile -
din nou o tipăreşti
pe srăveziile, uşoarele vieţii noastre file;
şi îţi aduci mereu aminte
uitate nume dinainte;
neliniştit, Prezentul glăsuieşte vag
prin glasul tău, din al tăcerii tale prag.
