Ideal ar fi să ne pierdem - fără a suferi pentru asta - gustul pentru fiinţe şi lucruri. În fiecare zi ar trebui să onorăm pe cineva, fiinţă sau obiect, renunţând la el. Am ajunge astfel, trecând în revistă aparenţele şi lepădându-ne pe rând de ele, la abandonul permanent, la însăşi taina bucuriei. Tot ce ne însuşim, cunoştinţele mai mult chiar decât achiziţiile materiale, nu fac decât să ne hrănească anxietatea; în schimb, ce pace, ce lumină atunci când se domoleşte această bezmetică vânătoare de bunuri, fie şi spirituale ! E grav să spui „eu”; e şi mai grav să spui „al meu”, căci asta presupune să cazi şi mai jos, să te aserveşti şi mai mult lumii. Ideea că nu posedăm nimic, că nu suntem nimic e o mângâiere; mângâierea supremă constă în victoria asupra însăşi acestei idei.
Emil Cioran, în Demiugul cel rău
