Noaptea-i întunecată
şi somnul tău e adânc
în muţenia fiinţei mele.
Trezeşte-te, chin al Iubirii,
că nu ştiu uşa s-o deschid
şi rămîn pe-afară.
Orele pândesc, stelele veghează,
vântul se nelinişteşte,
tăcerea-i grea în inima mea.
Trezeşte-te, Iubire, trezeşte-te !
Umple-mi paharul gol,
şi cu o boare de vânt
răscoleşte beznele nopţii !
