Fiecare poartă o altă singurătate,
toți umblă cu capul în nori
și nu cred să existe vreo prietenie
în această aparentă
sociabilitate.
Mă gândesc, însă,
la ce mi-au
folosit toți oamenii
pe care i-am cunoscut,
i-am iubit și i-am urât.
Când fac
bilanțul în ceasuri de singurătate,
înțeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată,
că iubirile și prieteniile nu-s nici măcar iluzii,
că n-ai fost niciodată decât
tu însuți,
singur, bolnav de singur,
condamnat și nefericit.
Emil Cioran, în Singurătate și destin
