Cu fiecare picătură de ploaie, viaţa mea pierdută plânge în natură. Ceva din neliniştea mea se păstrează în fiecare picur de apă, precum şi rafale urmate de alte rafale prin care tristeţea zilei se revarsă inutil pe pământ.
Plouă mult, mult. Mi s-a umezit sufletul ascultând-o. Plouă... Carnea mea este lichidă şi apoasă de jurul împrejurul acestei senzaţii.
Un frig neliniştitor îşi pune degetele îngheţate pe biata mea inimă. Ora cenuşie /.../ se alungeşte, se eternizează în timp; clipele îşi târăsc picioarele
Plouă teribil !
Fernando Pessoa, în Cartea neliniştirii
