all17 art
Aducerile-aminte ca stoluri ţipătoare
Se năpustesc pe mine şi cad nălucitoare;
Cad prin frunzişul galben al inimii, anin
Privindu-şi oglindirea tăcutului declin
În apa violetă a vechilor Regrete,
Ce curge melancolic cu pâlpâiri încete;
Cad şi, în scurtă vreme, difuză gălăgie
În umeda suflare trezită, ce adie,
În arbore se stinge din ce în ce, molcom,
Încât nimic în noapte nu mai aud acum;
Doar glasul ce slăveşte pe Cea de mult pierdută,
Doar glasul - o, suav, suspin de alăută !-
Întâia mea iubire cântând-o cu accentul
Ce cheamă iar în suflet, cu vraja lui, Absentul.
Şi-n trista strălucire a lunii străvezii,
O noapte grea de vară şi de melancolii,
Cu umbre mişcătoare şi tremur de tăceri,
Lin, leagănă pe cerul atins de adieri,
Când liniştea lunară pe noapte se răsfrânge,
Copacul ce palpită şi inima ce plânge.
(traducere de G. Georgescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu