Al meu mi-e sufletul, ori mi-e străin?
Mi-e sufletul de vechi amurguri plin,
Şi-n mine plânge-un cântec fără grai,
- Aşa cum într-un vechi amurg pe Rin
Cânta pe-o stâncă zâna Lorelei.
Dar cântecul, de l-a ştiut demult,
Să-l spun acum nu ştiu, ştiu să-l ascult.
Nu pot să-l cânt, dar cântă-n mine-acum,
Aşa cum apa curge lung, sau cum
Clipetşe-o stea, ori şerpuieşte-un drum.
Al meu mi-e sufletul, ori mi-e străin,
Pătruns în mine parcă fără veste?
- Mi-e sufletul adânc ca o poveste
În care e un vechi amurg pe Rin,
Şi un luntraş îndrăgostit de-o zână.
Sunt cântecul pe care îl cântai
Luntraşului pe Rin odinioară.
Sunt cântecul cu care îl chemai
Să moară,
- Şi sunt luntraşul,
Lorelei...
