Ceea ce
reprezentăm, adică opinia celorlalți despre noi, pare la prima vedere
neesențial pentru fericirea noastră. De aici vanitatea, vanitas. Totuși, natura
umană este făcută astfel încât să-i acordăm o mare valoare. E practic imposibil
de explicat în ce măsură omul se bucură în sinea sa de fiecare dată când
remarcă semne ale unei opinii favorabile ale altuia și în ce măsură vanitatea
sa este, într-un mod sau altul, flatată. Adesea ne consolăm de nefericirea reală
sau lipsa bunurilor (...) ; e o sursă de mirare să vedem cum fiecare
rănire a vanității noastre, fiecare lipsă de stimă sau scăderea stimei ne
întristează. (...) Totuși un om rațional, ar trebui să-și tempereze la maxim
acest sentiment, atunci când este flatat ca și atunci când este jignit. Căci
acestea două sunt legate. Dacă nu, va rămâne în mod trist sclavul opiniei
altcuiva. („Ceea ce descurajează sau ridică un spirit ambițios este atât de
meschin și de inconsistent !” Horațiu ).
Arthur Schopenhauer, în Arta de a fi fericit