Ființa cu adevărat singură nu este cea abandonată de oameni, ci aceea care suferă în mijlocul lor, care-și târăște pustiul în bâlciuri și își desfășoară talentele de lepros surâzător, de comediant al ireparabilului. Marii singuratici de altădată erau fericiți, nu cunoșteau duplicitatea, nu aveau nimic de ascuns: nu se întrețineau decât cu propria lor singurătate...
Emil Cioran, în Tratat de descompunere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu