VIII (a doua parte)
Dragostea spune mândră și conștientă de forțele ei:„N-am să te las să pleci”.
Dar vai, asemenea pulberii stârnite de vântul pustiu,
Dragostea vede cum cel îndrăgit e luat de apele vremii.
Ochii ei sunt în lacrimă scăldați.
Cu inima frântă se ghemuie jos la pământ.
Și stăruie încă: „Domnul nu-și va călca legământul,
El ne-a făgăduit eterna domnie a Dragostei.”
Dragostea cu fragila ei grație, înfruntă moartea cu îndrăzneală
Stă înaintea puterii copleșitoare
Și-i tăgăduiește chiar existența.
