Vorbele noastre ne-au mințit.
Au spus prea mult, pierdut li-e înțelesul
și tremurul ecoului lor stins e.
Am vrut ce nu ne sta-n puteri:
o poartă care nu ni s-a deschis,
lumea din gând de care n-am fost vrednici.
Avânt răpus ca o privire de-ntuneric, -
taină rămasă-n trup ca-ntr-un sicriu, -
poate așa a fost să fie:
pe dezbinate drumuri doi străini
cu vina lor, respinși de paradis,
purtând căinți pe urma unui vis.
