O, rază sfântă !

                   

      O, rază sfântă ! eu nu de la oameni

Am tras învățături - încă demult,

Când doritoarea-mi inimă în stare

S-o afle pe cea vie nu era,

Încă de-atunci m-am îndreptat spre tine,

Și-ncredințat precum o plantă, ție,

Orbit de patima-mi evlavioasă

Urmatu-ți-am de multă vreme.

Căci greu cunosc pe cei puri muritorii.

Dar când spiritul mi-a-nflorit, cum tu-nflorești

Recunoscându-te-am srtigat: trăiești !

Și-așa cum tu, senină, te desfășuri

În jurul celor muritori, și-naltă,

Cerească tinerețe strălucirea

Gingașă ți-o arunci și-acoperi totul,

Încât în jur ard toate în culoare

Gândirii tale, tot așa și mie

Viața-mi devenise poezie.

Sufletul tău se odihnea în mine,

Și inima-mi se dăruia, ca tine,

Deschis, pământului celui statornic,

Lui, celui suferind, și-ades, la ceasul

Preasfințitei nopți, lui, celui greu de soartă,

Mă zălogeam, ca să-l iubesc mereu,

Cu o credință neînfricoșată

Și să nu-i scap din tainele-i nici una

O, toate bucuriile, Pământ

Ce le rodești, dar nu așa precum

Le dărui zâmbind dulce celui slab,

Ci minunate, - așa cum sunt, și cum

Se coc fierbinți în chinuri și iubire,

Pe toate, toate tu mi le-ai întins

Și-adeseori când liniștit, pe-o culme

Uimit îmi lăsam cugetul să zboare

Peste a vieții sfântă-nvălmășeală,

Adânc mișcat de veșnica-ți schimbare

Și presimțindu-mi chiar și soarta mea

Eterul mi-adia, asemeni ție,

Ca un balsam în juru-acestei inimi

Rănită de o dragoste prea mare;

Și, magic, în adâncurile tale,

Întreaga-ți taină mi se dezlega.

Friedrich Hölderlin, în Moartea lui Empedcole

traducere de Șt. Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu