Albastru pescăruș - Nichita Stănescu

Vladimir Koval Art

Pe cerul limpede şi poate lung

Albastru pescăruş mă cheamă,

Simt o durere că nu pot să-l ajung,

Deşi tot sufletul mă-ndeamnă.

Aş vrea să zbor, când fluturii se nasc 

Luminii dându-i forme de culoare,

Robia lanţului în care zac

S-arunce-n jur miresme ca de floare.

Aş vrea să simt lumina dimprejur

Să zbor nemarginit spre cer,

A vieţii păsări de azur

Să urce-naltul cât mai sper.

E vis acesta? Nu pot spune.

Nu m-am trezit şi poate nici nu vreau,

Plutesc deasupra clipelor nebune

Ce-n derularea lor amară mă orbesc.

Te-ai rătăcit! De rătăcirea e un scop în sine

Mi-au dat răspunsul păsări ce zburau,

Imensul cer iar norilor revine

Oprind în ei lumini ce coborau.

Când obosit m-aplec peste ruine,

Acelaşi început îmi pare greu,

Tu pescăruş al zilelor senine

De ce nu-mi poţi zbura mereu?

L-am întrebat, şi nu vrea să-mi răspundă,

Din nou am să aştept să plece norii,

Şi-l voi urma sau poate-l voi visa din umbră,

Pe-albastrul pescăruş ce va aduce zorii.