Iubirea noastră și-a pierdut magia,
Tânjește ca o pasăre bolnavă.
Am stors din ea neliniștea suavă,
Elanul, așteptarea, nostalgia.
Torent a fost, cascadă, vifor, lavă...
Acum nici temerea, nici gelozia
Nu-i mai trezesc misterul, poezia,
Abia își poartă jalnica epava.
Din țărmul meu în țărmul tău, genunea
Prea largă s-a căscat. Minunea
S-a prefăcut în lentă agonie.
De ne-am învrednicit măcar, plecată,
Această dragoste purificată
Noi s-o prefacem în prietenie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu