După ce frunzișul fu plin de șoapte
după ce soarele privi îndelung lucrurile
cele vii și cele moarte de pe pământ
atunci își aprinse toamna-n cer rugurile.
Și-ntr-o zi văzui că totul e gata.
Rotunjimea merelor egal răsuna;
prăsadele, poama ciugulită și coaptă
în zarea lovită de aripi sclipea.
Frunzele încă nu cădeau. Florile încă
întârziau încă pe-un pământ sunător.
Jur -mprejur atunci izbucniseră pădurile
aur, și sânge, și flăcări. Toate mă dor !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu