Neliniștea - Nicolae Labiș

Roman Velichko Art

Nu stă în firea noastră limfatica-mpăcare,

Ci fulgere în suflet și flăcări ne tresar.

Noi a  avut la creștet aceeași ursitoare -

Neliniștea, cu dorul ei amar.

Nu-i om să poată-ntâiul sărut al ei să-l șteargă,

De nu e gol la suflet, de nu i-i gândul gol.

Oricând și orișiunde prin vine ea ne-aleargă,

Mai tare decât orice alcool.

(...)

Neliniștea iubirii de-avere-ngrămădită,

Cântată tragic seara în doinele din sat,

Neliniștea acelor răchite despletite

Ce le desparte râul tulburat.

Neliniștea gândirii ce se-ncâlcește-n goluri,

Neajungând ideea ascunsă-n depărtări,

Neliniștea a undei ce putrezește-n ghioluri,

Vibrând sub vânt de dorul marei mări...

Noi astfel de neliniști ne agităm sub frunte,

Neliniștea furtunii, a nourilor grei,

A râului ce zburdă nerăbdător prin munte

Către turbine ce rodesc scântei;

Neliniștea acelui ce-n gliile fertile

Cu trudă răsădește pomi, flori și câte-un vis,

Neliniștea iubirii ce-n candide dactile

Se dăruie cu sufletul deschis;

Nicolae Labiș (fragmente)