Nu sta prea mult, oricât de mult te-ar cere
Iubirea mea (o știi cum mă-nsenină!)
Prezența ta de-i plină de lumină
Absența ta e leagăn de mistere...
M-apasă despărțirea, mă domină...
E grea de întrebări și de himere...
Durere dulce ca o mângâiere
Sporești prin ea, ca somnul prin morfină.
De-ți pare, uneori, îndepărtată
Privirea mea și fruntea-mi înnorată
Și gândurile mele-ți par străine,
E vina ta ! Mai lasă-mă, o vreme,
Singurătății mele să te cheme
Să te visez, să-mi fie dor de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu