absentii art
În primul rând, fă asta, dragă Luciliu: învață să te bucuri. Crezi oare că, interzicându-ți tot ce-i întâmplător și socotind că trebuie să te ferești de speranțe, cele mai dulci mângâieri îți răpesc prin asta multe desfătări ? Dimpotrivă, n-aș vrea să-ți lipsească vreodată voioșia. Aș vrea să-ți umple casa. Și ți-o va umple, dacă ea vine dinlăuntrul tău.
Orice alte prilejuri de înveselire nu-ți umplu inima, ce-ți descrețesc fruntea, sunt de suprafață, afară doar de crezi că a râde înseamnă a te bucura. Sufletul e cel care trebuie să-ți fie voios, încrezător și înălțat deasupra tuturor nevoilor. Crede-mă, adevărata bucurie este un lucru sever.
Crezi că vreunul dintre toți acești oameni cu fața veselă sau, ca să mă exprim ca prețioșii noștri „cu ochiul hilar” disprețuiește moartea, primește în casa lui sărăcia, ține plăcerile în frâu, se gândește cum să rabde durerile ? Cel care are asemenea gânduri simte o bucurie mare, dar agreabilă prea puțin. În stăpânirea unei astfel de bucurii aș vrea să fii tu: de îndată ce-i vei găsi izvorul, nu te va mai părăsi. Metalele fără valoare sunt la suprafața solului; cele mai bogate sunt cele ale căror filoane sunt ascunse: aceste răsplătesc mai din plin truda minerului. Plăcerile de care se îmbată mulțimea au un strat ușor, superficial. Orice bucurie venită din afară n-are temei. Aceea despre care-ți vorbesc eu și către care caut să te îndrept este puternică și făcută să crească mai mult înăuntru.
Seneca, în Scrisori către Luciuliu
