Graham Gercken Art
Din parcu-nfrgurat, bătrân şi solitar,
Trecură două forme, adinioarea, chiar.
Şi ochii lor sunt morţi şi buzele muiate
Şi-abia de li s-aud cuvintele schimbate.
Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Vedeniile-nviară, din nou, trecutul, iar.
– Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii
– Să mi-l amintesc acum, de ce mai ții ?
– Dar inima-ți mai bate cu mine-n gând și, tu,
– În visurile tale, mereu mă mai vezi ? - Nu.
– Ah, zilele frumoase și fericite, toate,
Când gură-n gură, stam înlănțuiți ! - Se poate.
– Ce-albastru era cerul speranței luminat !
– Speranța a fugit spre ceru-ntunecat.
Și eu meregeau așa, prin ierburi răscolite.
Și noaptea doar ghici cuvintele șoptite.
(traducere de Mihai Cruceanu)
