Franz Dvorak Art
Din bordeie, ca și din palate, din necazurile de toate zilele, ca și din suferințele zilelor neuitate, se înalță ca o tămâie nevăzută: dorul mângâierii și voia de a se împotrivi suferinței. Iar din adâncul întunecat și înăbușit al sufletelor noastre, străbate mireasma florilor mângâierii ce se ridică sfioase către lumină.
„Poruncește sufletului să gonească tristețea, și ochii nu încetează de a lacrima; poruncește inimii ce se zbate în palpitări nebune, și ea stăruie în chinurile ei nefolositoare, tocmai fiindcă sunt nefolositoare. În fața unei dureri atât de adânci, orice mângâiere pare zadarnică. Totuși, înțelepciunea poate și aici să verse un pic din mirul mângâierii: ea șoptește că asemenea dureri încununează fruntea celor încercați cu laurii martirilor vieții, și astfel îi sprijină îndemnându-i să aibă răbdare și să nu cadă răpuși, căci restul îl va face timpul, iscusitul lecuitor, care cicatrizează rănile trecute și readuce cupa fericirii pe drept și mult jinduită.”
De filosofie a avut nevoie omul întotdeauna și în tot locul, fiindcă pururea a avut nevoie de mângâiere.
