Foto: scotto
Pacea e un arbore care are nevoie demult timp pentru a se înălţa. Întocmai cedrului, trebuie să tragem seva din mult pământ pentru a-i întemeia unitatea.
A clădi pacea înseamnă a clădi un staul în care toată turma să poată adormi. Înseamnă a clădi un palat suficient de încăpător, pentru ca toţi oamenii să se întâlnească înăuntrul lui fără a părăsi nimic din lucrurile care-i însoţesc. Nu poate fi vorba de a-i amputa, pentru a încăpea cu toţii. A clădi pacea înseamnă a obţine ca providenţa să-şi întindă mantia pentru a adăposti oamenii în toată imensitatea dorinţelor lor. Întocmai mamei care-şi iubeşte fiii. Şi pe cel timid şi blând. Şi pe cel dornic de viaţă. Şi pe cel, poate, cocoşat, plăpând şi nedorit. Toţi, în diversitatea lor, îi înduioşează inima. Şi toţi, în diversitatea iubirii lor, contribuie la gloria ei.
Dar pacea este un arbore care are nevoie demult timp pentru a creşte. Îi trebuie mai multă lumină decât am eu şi nimic nu e încă evident. Aleg şi refuz. Ar fi prea uşor să faci pace dacă toţi s-ar asemăna.
Antoine de Saint-Exupéry, în Citadela
