Pictură: Anca Bulgaru
Desprins de veci cu nori şi vijelie
Stă pururi trainic muntele de stâncă,
Ce-i pasă lui că-n aspră-i temelie
Şuvoaie rod şi ape iuţi mănâncă.
Ştiţi voi ce fac în cremenea bătrână
Atâtea ploi, cu munca lor grozavă?
O spală doar de clisă şi ţărână,
Dar lasă-ntreg străvechiul cheag de lavă.
În van puhoiul spumegă şi creşte
Scobind prăpăstii fără de hotare:
Pe cât la poale râpa s-adânceşte,
Pe-atât se-nalţă muntele mai tare.
– O, ţară mea, tu, culme-ncremenită,
De-atâta sânge roasă şi brăzdată,
Azi din adâncuri, grea şi neclintită,
Te-nalţi în slăvi mai sus ca niciodată !
