Pictură: Slobodan Trpevski
În pacul singuratec și tăcut
Prin noapte două umbre au trecut.
Cu ochii morți, cu buzele uscate,
Zburdând, șopteau de vremile uitate.
În pacul singuratec și tăcut
Prin noapte două umbre au trecut.
– Ce dragi ne-am fost odată, ții tu minte ?
– La ce vrei să mai răscolim morminte ?
– Azi numele-mi ți-e scump, tot cum îți fu ?
Și chipul meu, în vis, îți vine ? – Nu !
– Cum ne umplea de fericire toate
A noastră zile-o sărutare ! – Poate !
– Ce mari nădejdi, ca-n vis, ne-am făurit !
– Înfrânte nădejdi s-au risipit.
Și numai zglobiu le spulberă veșmântul
Și numai noaptea le-auzi cuvântul.
(Traducere de Mihai Petrov)
