Foto: Olivia Michalski
De ziua ta ți-i fruntea rece ca o piatră,
numele șters în lacrimi reci de ploi.
Răzleți și totuși amândoi.
Ce-a mai rămas din pleoaple tale sfinte,
cum să m-ating de mâna ta cuminte,
cum să te-adun în mine din cuvinte,
totu-i găteje, pulberi ca-ntro- vatră.
De ce acest hotar de lespede și cruce,
tăcerea ca o apă dintre noi.
Azi glasul tău e dureren gând
și-alt dar decât de flori lângă pământ
și o lumină, nu-ți mai pot aduce.
