Foto: Edie
... poemul, chiar al altuia, nu e decât fruct al efortului tău, al ascensiunii tale interioare, iar hambarul nu formează decât sedentari fără calitatea de a fi oameni. Nu dispun de dragoste ca de o rezervă: ea este, înainte de toate, exerciţiu al inimii mele.
Şi nu mă mai mir că există atâţia care nu înţeleg domeniul, templul, poemul sau muzica, şi care spun: „Ce există aici, în afară de o dezordine mai mult sau mai puţin bogată? Nimic care să mă poată conduce”. Aceştia, aşa cum spun, sunt rezonabili, sceptici şi plini de ironia care nu aparţine omului, ci neghiobului. Căci dragostea nu-ţi e dată ca un cadou al acestui obraz, la fel cum liniştea şi calmul nu sunt produs al priveliştii, ci al ascensiunii reuşite, al muntelui dominat, al instalării tale în cer.
Antoine de Saint-Exupéry, în Citadela
