Suflete,-n fața ta-ngenunchi
Urci din lut coloana gânditoare,
Mii de rădăcini și-un singur trunchi
Pentru-a lumii sevă călătoare.
Mândrele mânii aeriane,
Tu, ce-ți porți tumulturile sus,
Unic ostrov în văzduhuri pus
Subterane, negre reverii
Aripilor ostenite pe noiane.
Și ridici minunea la zenit,
Să-ți prefacă lemnu-n florării,
În a florilor cerească cetățuie
Leagăn pentru cerul adormit.
Cel mai mare, limpedele rod,
Dăruiște-l acelui ce se suie
Unde ai prins azurul în năvod.
Ochii zămislitori de orizont.
Unde n-ajung piatră, nici braț bont,
Peste vastul vânt zvârlit avuzuri,
Să culeagă-naltele auzuri
Ochii zămislitori de orizont.
Exilatul fruct biruitor
Vârful slavei neatins îl ține,
Dar sămânța încă grea de sine
Cade-n trist pâmânt interior.
Ochii zămislitori de orizont.
Exilatul fruct biruitor
Vârful slavei neatins îl ține,
Dar sămânța încă grea de sine
Cade-n trist pâmânt interior.