26 februarie 2016

Vis – Vasile Voiculescu

Pictură: Hu Jun Di

Cătam un țel nedslușit pe drumul
Din mlaștinile câmpului latin...
Amestecat cu seara și cu fumul,

Mă afundam în propriu-mi venin,
Și nici o fiară nu-mi ieșea în cale
S-o pun blazon poemului de chin

Nici o răspântie în vasta jale,
Nici codrul cu-arătări ca în acea
Comedie divină, spaimă dragă,

Purtată-n gând, ce-atâta îmi plăcea,
În care rătăcisem ziua-ntreagă
Și-al cărei caier visul meu torcea.

Trecut, cu mult de mizeul vieții, încă
Urcam lăuntric veștedul meu șes,
Și orice piatră îmi părea o stâncă

Iar eu din toți s-o duc în spate-ales,
Orice hârtop prăpastie adâncă
Și iad de unde n-aveam să mai ies.

Când, iată-n zumzet de alexandrini
Ce tânăr trist cu ochi de petunii,
Ivit pe dulci coline de măslni,

Mă cheamă sub prietenia lunii ?
Mă aninai de pașii lui senini
Cum, strânși pe-aripi de albatroși, lăstunii

Trec toamna marea când furtuni i-au prins.
Și în ilotul tulbure-al durerii
O blândă limpezime s-a aprins.

Cum săruta-voi mâinile tăcerii
Ce peste mine simple s-au întins
Boltând deasupră-mi tot azurul verii ?

În inima-mi de-atunci-a pus sigiliu
Cu aurul de vremuri neatins,
Stai tu, izbăvitorule Virgiliu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...