Crezut-am c-am să pot zdrobi adâncul şi imensitatea
Doar prin durerea mea deşartă şi singură fără ecou
În închisoarea mea cu porţi nestrăbătute m-am culcat
Asemeni unui mort cuminte care a învăţat să moară
Un mort încununat cu propriul lui neant
Eu m-am culcat pe valurile absurde
Ale veninului sorbit din dragostea pentru cenuşă
Singurătatea îmi părea mai vie decât sângele
Voiam să dezbin viaţa
Voiam să împart moartea cu moartea
Să-i dau vidului inima şi vidul să-l dau vieţii
Şi tot să şterg să nu mai rămână nimic nici aburul
nici geamul
Nimica înaintea mea nimica îndărăt nimic
Îndepărtasem sloiul mâinilor încleştate
Îndepărtasem osatura hivernală
A jurământului de-a trăi care se sfărâmase
Paul Eluard - din Moartea, dragostea, viața
