Tot ce-am avut îți dăruii,
păstrând pentru mine
numai umilu-mi văl de sfială.
E atât de subțire urzeala-i,
că râzi pe ascuns de el,
și eu roșesc de rușine.
Răsuflul primăverii când adie,
pe nesimțite îl înlătură,
iar tresăltarea inimii îl saltă,
cum valurile saltă spuma.
Iubitul meu nu fi mâhnit
dacă mă-nvălui în ușoara
ceață a depărtării.
Această fragedă reținere
nu-i numai sfiiciunea unei tinere,
ci e tulpina subțiratică
pe care floarea dăruirilor de sine
își pleacă fruntea către tine
în gingașă teținere.
