Dacă eşti prietena mea
Ajută-mă… să te părăsesc…
Ori dacă eşti iubirea mea
Ajută-mă… să mă vindec de tine
Dacă aş fi ştiut…
că marea e asa adâncă
Nu aş fi plecat pe mare…
Dacă aş fi ştiut
că dragostea e aşa primejdioasă
nu m-aş fi îndrăgostit
dacă mi-aş fi stiut sfârşitul
nu aş fi început
Te doresc
Aşa că învaţă-mă să nu te râvnesc
învaţă-mă
cum să tai rădăcinile iubirii tale
din adâncuri
învaţă-mă
cum ar putea muri lacrimile în ochi
cum s-ar putea stinge iubirea
cum dorinţele s-ar sinucide
învaţă-mă
cum să mă revolt împotriva ta
şi să scap de sabia dorinţei
După tine am rămas
Ca o carte cu foile înlăcrimate…
Tu eşti tot trecutul meu şi prezentul
Şi toate zilele vieţuirii mele…
Dragostea mea pentru tine
este dragostea mea pentru poezie
atunci de ce ucizi poezia în mine…
cui i-am dăruit soarele,
atunci de ce îmi răspunzi cu întuneric…
cui i-am dăruit pădurile
atunci de ce îmi dai deşertul…
călătoreşti prin ţinut
în timp ce ai lăsat furtuna să-mi mestece trupul…
Mă aflu în apă
În timp ce vocea ta vine către mine
De sub apă
Şi trăsăturile chipului tău
Îmi apar ca ale unui gigant
Venind către mine din adîncul apei…
Conturul mîinii tale mă vânează
Chiar şi în apă…
Ah, dacă memoria mi s-ar îneca
Dacă chipul tău şi trecutul s-ar îneca
Dacă mii de lucruri s-ar îneca…
Ah, ce istovit mă simt…!
Dacă aş fi fost un profet,
Curăţindu-mă de această vrajă
Scăpându-mă de acest ateism
Iubirea ta este ateism
Aşa că purifică-mă de acest ateism
O, tu care ai zugrăvit viaţa spre mine un poem
Şi ai plantat rănile tale în pieptul meu
Şi ai alungat răbdarea…
dacă ţi-aş fi atât de drag
atunci mi-ai lua mâna…
iată! Sunt captivul tău
din cap până-n picioare…
dacă eşti puternică
salvează-mă de marea asta..
pentru că nu cunosc arta înotului
valurile albastre din ochii tăi
mă trag către adâncuri
nu mai văd nimic, doar culoarea albastră
albastră…
albastră..
nu am experienţă în dragoste
nici nu am o barcă…
respir sub apă!
Mă înec…
înec…
înec…
