27 decembrie 2012

Despre simțul realității și simțul posibilității - Robert Musil




*Dacă există un simț al realității, și nimeni nu va pune la îndoială că acesta are rațiunea sa de a fi, atunci trebuie să existe și acel ceva care să poată fi numit simț al posibilității.
*Astfel că simțul posibilității poate fi definit de-a dreptul ca acea capacitate de a concepe faptul că totul poate să fie și de a considera ceea ce există ca nefiind cu nimic mai important decât ceea ce nu există. 
*O experiență posibilă sau un adevăr posibil nu sunt identice cu o experiență reală și un adevăr real minus valoarea de a fi reale, ci au, cel puțin așa cum le văd adepții lor, ceva cu totul divin în ele, un foc, un zbor, o voință constructivă și un utopism conștient care nu se dă în lături înaintea realității, ci îi face față ca unei misiuni și unei descoperiri.
*Omul cu simțul obișnuit al realității seamănă cu un pește care se întinde după cârligul undiței și nu vede ața, în timp ce omul dotat cu acel simț al realității care poate fi numit și simțul posibilității trage ața undiței în apă și nu are idee dacă la capătul acesteia se află vreo momeală. 

Robert Musil, în Omul fără însușiri



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...