Dar ființa umană e atât
de extraordinar de perfectibilă – încât adesea devii ce vrei să fii și până la
urmă ajungi să încerci cu adevărat sentimentul pe care la început te faci să-l
încerci, cu condiția însă să nu faci pentru alții teatrul acesta. Și câți
oameni, pentru că s-au crezut cucernici sau îndrăgostiți, n-au devenit curând cucernici și sinceri. Câți, dimpotrivă, îndoindu-se de sentimentele lor,
le-au împiedicat să se dezvolte! Nu-i rău sa-ți acorzi, din când în când,
credit ție însuți. E aproape totdeauna bine să acorzi credit altuia, pentru că,
văzând ce încredere i se dă cutărei virtuți, el se vede angajat și încurajat
să-și ia asupra-și ceea ce n-ar fi putut să ducă în el numai cu propriile forțe.
Unii se păstrează virtuoși doar pentru a semăna cu opinia de care știu sau
speră că se bucură. Pentru unii nimic nu e mai dăunător decât căutarea
sincerității, care-i face să se îndoiască de cele mai bune sentimente ale lor,
să nu fie siguri decât de tot ce e mai rău.
Nu sunt niciodată ; devin. Devin cel ce cred (sau credeți voi) ca
sunt. În fiecare om există o parte mică de irezistibil și una mare de „cum vă
place”. Și chiar partea de irezistibil se mai poate reduce.
André Gide, în Jurnal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu