De cum se mai împlini, porni să cutreiere pământul, văzu alte țări,
alte mări, ceruri noi, stele străine, plante și animale neștiute, oameni
necunoscuți, coborî în peșteri, privi cum se desăvârșește în structuri și
aglomerări de toate culorile alcătuirea pământului, luă în argilă amprente de
bizare figuri de rocă. Regăsea pretutindeni ceea ce îi era cunoscut, dar în
stranii împerecheri și, în felul acesta, în chiar lăuntrul său, ajungeau a se
orândui adesea lucruri neobișnuite. Îi atraseră curând luarea aminte legăturile
dintre toate cele, întâlnirile, potrivirile. Nimic nu îi mai apăru atunci
izolat. Percepțiile simțurilor năvăleau în el ca mari icoane multicolore:
auzea, vedea, pipăia și gândea tot deodată. Se bucura să adune laolaltă oameni
străini; când stelele îi păreau oameni, când oamenii stele, când pietrele îi
păreau animale, când norii plante; se juca cu forțele și întruchipările lumii,
știa ce și unde putea găsi și cum putea face să se desfășoare un lucru ori
altul, iar în acest fel atingea el însuși, pretutindeni, corzile spre a obține
acorduri și cascade de sunete.
Novalis, în Discipolii la Sais
