Esenţialul este viaţa, numai viaţa, calea veşnică, necurmată spre descoperirea vieţii, actul descoperirii ca atare şi nicidecum descoperirea în sine! Dar ce rost au frazele acestea? Mă tem că tot ce spun aici e aşa de banal, încât risc să fiu luat, fără îndoială, drept un şcolar din clasele inferioare care şi-a scris prima teză pe tema liberă, „Un răsărit de soare” sau în cel mai bun caz vor afirma că voiam poate să spun ceva, dar că n-am ştiut…Să-mi dezvălui gândul, cu toată dorinţa şi strădania mea. Voi adauge totuşi că în orice idee omenească genială ori nouă, sau, pur şi simplu, chiar în orice idee cât de cât serioasă ce încolţeşte în capul unui om, există ceva care nu se poate comunica altuia chiar dacă ai scrie volume întregi, străduindu-te să explici această idee vreme de treizeci şi cinci de ani; întotdeauna va rămâne ceva netransmisibil, ceva care în ciuda străduinţelor tale nu va voi să iasă din cutia ta craniană şi va zăcea acolo mereu, până când nu vei mai fi, fără să fi exprimat sensul major al ideii tale.
Feodor Dostoievski, în Idiotul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu