Am trecut printre ei ca un străin ... - Fernando Pessoa

Dorina Costraș Art

Am trecut printre ei ca un străin, însă nimeni n-a văzut că eram. Am trăi printre ei ca un spion, însă nimeni, nici măcar eu însumi n-a bănuit cine sunt. Mă credeau cu toții un soi de rudă: nimeni nu știa că mă schimbaseră la naștere. Așa că am fost egalul celorlalți, fără să le semăn, frate cu toți, dar fără să fiu din familie.

Eu sosisem din ținuturi binecuvântate, din peisaje mai frumoase decât viața, însă nu am vorbit cu nimeni decât cu mine însumi despre acele locuri; și cu nimeni despre acele peisaje de vis. Pașii mei semănau cu pașii celorlalți, pe podele și dale de piatră, dar inima mea rătăcea undeva departe, chiar de bătea aproape, fals senior al unui trup exilat și straniu.

Nimeni nu m-a recunoscut sub masca identității mele cu ceilalți și nici n-au înțeles că era vorba de o mască, cum nimeni nu știa că există mascați pe această lume. Nimeni n-a presupus că alături de mine trăiește mereu un altul, care în fond eram eu. M-au crezut întotdeauna identic cu mine însumi.

Mi-au deschis larg ușile caselor lor, mi-au strâns mâinile în mâinile lor, m-au zărit trecând pe stradă ca și cum eu eram cel care trecea; însă cel care sunt eu cu adevărat nu s-a aflat niciodată în respectivele camere, pe cel care sunt eu cu adevărat nu există mâini să-l fi întâmpinat, pentru cel pe care-l cunosc a fi eu nu există străzi pe care el să treacă, de nu cumva e vorba de toate străzile, nici pe care el să poată fi zărit, de nu cumva se întâmplă ca el însuși să fie toți ceilalți.

Trăim cu toții distanți și anonimi; disimulați, suferim, ignorați. La unii însă această distanță între o ființă și ei înșiși nu e nicodată vizibilă; în cazul altora, ea este din când în când iluminată, sub un fascicul de oroare sau durere, de un felinar infinit; însă pentru ceilalți nu e vorba decât de obișnuita durere constantă din viața de zi cu zi.

Știind prea bine că cine suntem nu privește pe nimeni, că ceea ce gândim și simțim rămâne întotdeauna doar o traducere, că ceea ce voim nu ne și dorim, și nimeni nu și-a dorit-o vreodată, știindu-le pe toate acestea clipă de clipă, simțindu-le pe toate acestea în fiecare sentiment nu înseamnă că ești străin în propriul tău suflet, exilat în propriile tale senzații?

Fernando Pessoa, în Cartea neliniștirii

(traducere din portugheză de Dinu Flămând)