anothersunrise art
Draga mea, e a doua oară cînd te părăsesc. Va fi oare pentru totdeauna, sau ne vom mai revedea? Din nou te părăsesc în luna aprilie. Va mai fi un aprilie pentru noi? Acum doi ani, am fugit pe neaşteptate de tine: era în 25 aprilie. A fost o fugă neaşteptată, disperată, dureroasă, căreia presupuneam că îi va urma o întoarcere destul de apropiată; mă gîndeam că după o săptămînă mă voi întoarce şi deci ne vom îmbrăţişa curînd. Dar întîmplările vieţii au fost foarte diferite faţă de felul cum mi le-am închipuit, piedicile s-au înmulţit, obstacolele s-au adunat, boala s-a revărsat cu mult dincolo de graniţele pe care i le-am rezervat. Am rămas departe de tine multă vreme, scufundat în durerea mea. A fost nevoie de aproape patru luni, înainte de-a fi în stare să mă întorc. Atunci cînd am revenit la tine, m-ai iertat, m-ai primit, ţi-ai deschis mîinile delicate pentru a mă îmbrăţişa din nou. Eu, emoţionat de atîta generozitate, te-am iubit şi te-am înţeles încă şi mai mult. Au trecut aproape doi ani de la acea întoarcere, ne-am iubit cu tandreţe şi patimă, am trăit la tine în poale, te-ai bucurat de răsuflarea mea; tu mi-ai dat o nouă şansă, pe care n-o mai avusesem; pentru prima dată în viaţă, m-am simţit o fiinţă plină de demnitate, un om care trebuie să înfrunte un drum nu uşor, dar autentic. După doi ani, acum mă pregătesc din nou să te părăsesc. De data aceasta nu e o fugă, este o plecare calculată şi anunţată. Vei fi oare dispusă iar să mă aştepţi? Spre deosebire de ceea ce credeam cu doi ani în urmă, acum nu mai cred că mă voi întoarce peste o săptămînă. Ştiu că va fi nevoie de cel puţin o lună şi jumătate, poate chiar două. Voi pleca peste două zile, după cum ştii, fiindcă aşa a vrut destinul şi aşa vreau şi eu, care încerc să mă împac cu el, pe cît posibil. Fac tot ce îmi stă în putinţă să mă mişc în acelaşi sens cu el, să nu-l contrazic prea mult, pentru a evita necazuri mai mari decît cele care deja mă înconjoară. Acum doi ani, am văzut în fugă singura salvare posibilă pentru mine; acum văd în această plecare, deja iminentă, alegerea cea mai firească pe care puteam s-o fac. Şi totuşi plec cu inima grea de tristeţe: îmi pare rău că mă îndepărtez de tine, nu ştiu dacă, atunci cînd mă voi întoarce, vei fi la fel cum ai fost pînă azi; plec şi de data asta lăsînd ceva neterminat; o senzaţie de neplăcere mă însoţeşte, pentru salutările pe care n-am putut să ţi le transmit, pentru săruturile pe care n-am apucat să ţi le dau, pentru mîngîierile cu care aş mai fi vrut să te răsfăţ. Plec cu regretul că nu ţi-am fost destul de credincios în trecut şi că nu pot fi astfel nici azi. Dar e ceva ce aş vrea să-ţi spun: oricum ar merge lucrurile, oricare ar fi soarta care mă aşteaptă, nu te voi uita niciodată. Chiar dacă s-ar întîmpla să nu te mai revăd niciodată, voi fi mereu îndrăgostit de tine şi de graţia ta uşoară, de eleganţa ta sobră, de inocenţa ta, de firea ta paşnică, de toate acele virtuţi ale tale care pe loc m-au cucerit, îndată ce te-am întîlnit. Această frumuseţe pe care mi-ai oferit-o, această puritate pe care ai revărsat-o asupra mea, deja mi-au pătruns în fiinţă şi m-au făcut imun la toată urîţenia care se întinde prin lume din belşug. Mulţumită ţie pot trăi cu un nou simţ al seninătăţii şi cu o veselie pe care mai înainte nu le cunoşteam. Îţi mulţumesc că mi-ai revelat secretul tău şi mi-ai înmînat cheia echilibrului tău înţelept şi preţios. Te iubesc şi te voi iubi mereu, te voi purta mereu în suflet, oriunde mi se va întîmpla să merg. De fapt tu eşti preferata mea, cea cu care am trăit momentele cele mai intense, cea care m-a făcut să visez. Alături de tine am simţit fiorii emoţiilor celor mai puternice şi dacă nu te voi mai revedea, mi-ai lipsi enorm, draga mea, neînlocuita mea tovarăşă de viaţă. Te îmbrăţişez, te sărut şi te voi purta mereu cu mine, draga mea, iubita mea cetate a Clujului.
traducere de Laszlo Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu