Ce înseamnă sufletul ? - Robert Musil

Ce înseamnă sufletul ? (...)

Se pare că se sustrage cu succes tuturor eforturilor care încearcă să-l cuprindă. Se prea poate ca odinioară să fi existat în Diotima ceva originar, o sensibilitate intuitivă, pe atunci învăluită în veșmântul subțiat de prea mult periat al corectitudinii sale, ceva pe care ea acum îl numea suflet și pe care-l regăsea în metafizica învăluită în năframe a lui Maeterlinck, în Novalis și îndeosebi în vălul fără nume al spumei de romantism și nostalgie după Dumnezeu, emanat un timp de epoca mașinilor ca expresie a protestului spiritual și artistic față de sine însăși. Se prea poate, de asemenea ca acel ceva originar din Diotima să fi fost denumit mai precis ca fiind alcătuit din tăcere, blândețe, devoțiune și bunătate și care nu-și găsise niciodată calea dreaptă, ajungând prin acele farmece pe care soarta le pune la cale cu noi turnând plumb ca să stârnească chipuri în apă, să capete forma particulară a idealismului ei. Poate că era fantezie; poate o undă din acel travaliu vegetativ și instinctiv care se înfăptuiește zi de zi sub învelișul trupului și pe deasupra căruia ne privește uneori expresia însuflețită a unei femei care ridicându-și ochii spre noi; poate că erau doar unele ceasuri indefinibile când ea se simțea nemărginită și calmă, când percepțiile păreau mai animate decât de obicei, ambiția și voința amuțeau și o cuprindea o dulce beție de viață și plenitudine vitală, iar gândurile, departe de suprafață, i se îndreptau spre adâncuri, chiar dacă se opreau doar deasupra lucrurilor celor mai mărunte, iar evenimentele lumii altundeva, ca larma ca larma de dincolo de zidul unei grădini. Diotimei i se părea atunci că avea o viziune a adevărului din sine însăși, nemijlocit, fără niciun efort; trăiri delicate, care nu purtau încă nici un nume, își ridicau vălul; se simțea - ca să reluăm numai unele din descrierile unor asemenea simțăminte pe care ea le găsea în literatură - armonioasă, umană, pătrunsă de un fior religios, aproape de un adânc originar care sanctifică tot ce răsare din el și face să fie încărcat de păcate tot ce ceea ce nu provine din izvoarele sale. Chiar dacă toate acestea, gândite, erau cât se poate de frumoase, nu numai că Diotima nu izbutea niciodată să depășească bănuielile și  sugestiile confuze ale unei stări speciale, dar la fel de puțin reușeau cărțile profetice chemate în ajutor și care vorbeau despre asemenea stări tot în cuvinte misterioase și vagi.

Robert Musil, în Omul fără însușiri

(traducere din limba germană de  Mircea Ivănescu)