Inge Pettersson Art
E-o dimineață — parcă niciodată
Nu mi-a fost dat o alta să privesc.
Pădurile sclipesc a primăvară
Și fumuri calde-n crengi se-ncolăcesc.
Simt — nevăzută-n aer — o putere.
Vâslește des, cu aripe subțiri,
Mă umple când cu-nfiorări voioase
Și când cu dureroase răbufniri.
Trec în galop sub streșini de pădure,
Sorb aerul și ca pe-o apă-l sâmt.
Și totu-mi pare-atât de larg în juru-mi,
Și iarăși totu-mi pare-atât de strâmt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Mă-nconjură în roiuri de scântei
Sălbatica pădurii tinerețe
Și-nțelepciunea bătrâneasca-a ei.
Nicolae Labiș
(fragent din Frământre intimă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu