Julia Vtyurina Art
1.
A mai rămas o mare de simțire,
pe lângă-aceea-n versuri ce-am cuprins,
și-ades numai crâmpeie de gândire,
cioplind cu dalta,-n șire mi s-au stins.
Stă, uneori, mai mult în adâncime,
decât ce-n ciutură-am putut eu scoate,
și e-n risipă încă o mulțime
de frumuseți, de dalta-mi sfărâmate.
De licăresc, de aceea,-n câte-un ciob
lumini străine, ele-s ale lui,
căci n-am putut în vers să mi-l fac rob.
ci-n spate cu povara-i încă-i sui.
Iar, rar, de am rodit desăvârșire,
tot lui i-aduc în cântec mulțumire.
2.
Răstălmăcire n-am pus în cuvinte,
ci numai gândul lui mistuitor
și-a lui iubire mare și fierbinte,
așa cum au rămas în miezul lor.
Asupra lor m-am aplecat mereu,
să le dezgrop comorile ascunse,
spre-a le topi din nou în versul meu
și de înfiorarea mea pătrunse.
De-au mai rămas din ele, reci și goale,
destule încă, nu e vina sa,
ci ale mele simțuri prea domoale,
ce-n stare n-au fost a se încorda.
La o arsură nouă, poate-oi fi
mai vrednic diamante-a făuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu