Consuelo Parra Art
Vietate nedăruită, păstrată în sine,
adunată în jurul centrului ei singuratic
lăsându-se acoperită de ierburi străine
plantată de crivățul atic.
Încerc să pătrund, să m-adaug să fiu,
eu, rănitul acela întins pe timpanul
secret, arămiu,
unde-și odihnește lunile, anul.
Dar nu izbutesc să m-apropii, nu pot,
sunt prea mult în afară.
...Piatră cu dinți și cu bot
din care alte pietre mușcară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu