În petecul acesta de hîrtie
Ascunsă stă atîta poezie,
Fiorul care-n fața lui ne-ncearcă
Nici un poem nu poate să-l întreacă
Și nu-i aleasă-a frazelor cunună,
Dar toate până-n inimă răsună,
Sînt strînse cald în cele două pagini
Icoane fără seamăn și imagini,
Din cuvințele și aluzii vagi
Ni se adună chipul celor dragi
Și sufleul întreg ți-l simt aici
În slovele acestea-așa de mici.
Și totuși cea mai darnică scrisoare
E cea care-o aștepți mai mult, se pare.
Ea săptămâni întârzie de-a rândul
Și tu o urmărești numai cu gândul,
În drumul ei cel nesfîrșit prin țară
Se-ncarcă și cu pulbere solară.
Și poate n-o să vină niciodată,
Dar așteptînt, tu ai citit-o toată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu