Charles Vickery Art
Își spuseseră totul, își arătaseră totul. Luaseră și dăduseră totul. Turnaseră în iubirea lor tot șuvoiul vieții. Și tocmai de aceea (dar ei nu puteau să înțeleagă), tocmai fiindcă dăduseră totul, nu le mai rămînea nimic; nici o picătură! Și-n timp ce dragostea descreștea, șuvoiul vieții seca. Piereau amîndoi, aruncați pe mal.
De-abia mai tîrziu aveau săajungă la înțelepciunea care înțelege și care se înduioșează, care iartă, pregătindu-și, în astfel de clipe, un adăpost unde aștepți sfîrșitul refluxului, un adăpost pe care următoarea urcare a apelor îl înalță din nou. Asta-i doar ritmul vieții, cu oscilările lui, cu atît mai largi cu cît viața se cheltuiește cu mai multă dărnicie. Fiecărei retrageri îi urmează un nou avînt, cu condiția ca puterea zguduirilor repetate să nu întindă prea tare coarda arcului și să nu zdruncine inima.
Arcul era bun, dar arcașul își pierduse dibăcia. Chiar atunci cînd izvorul vieții avea să înceapă din nou a curge, cei doi n-aveau să uite vremea secetei și felul cum se priviseră unul pe altul atunci.
Romain Rolland, în Inimă vrăjită
Traducere de Vera Călin și Silvian Iosifescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu