Somnul – Eusebiu Camilar

Foto: Ionuț Caraș

Demult cocorii nopţii prin cer s-aud vâslind...

Să ne lăsăm în voia luntraşului, zâmbind...

E mai umbros pământul şi-i cerul mai umbros.

Îndată vom pătrunde pe-un luviu mătăsos,

Şi timpu-n vremea asta tăcut la prag va sta.

Hai, umple-i tu ulciorul cu vin, cu mâna ta –

Şi-o să se mire timpul cum tot răsar, uşor,

Luceferii de seară din vinul din ulcior...

Ia rnoi în vremea asta va fi să coborâm

Pe-un fluviu de mătase, spre celălat tărâm;

Umbros va fi pământul, şi cerul mai umbros...

Pluti-vom mai departe pe fluviul mătăsos –

Iar timpul tot ulciorul să-l bea, şi mai profund,

Pân' vor rămâne numai luceferii pe fund.

Nocturnă – Eusebiu Camilar

Foto: Ionuț Caraș

Linişte, linişte...

trec cerbii prin arinişte...

Ce zână le aşterne oare

miraj de lună pe cărare?...

Auzi-i cum păşesc pe prund

spre râul cu argint în fund...

Frumoasa mea cu gene lungi

păşeşte lin, să nu-i alungi...

E-atâta feerie-n văi

şi-atâta dor în ochii tăi:

Şi mi te duci aşa curând

norocule duios şi blând...

...Poveste din arinişte,

azi zbucium vreau, nu linişte...

Despre operele adevărate

Pictură: Thomas Moran

Cântecul lucrat la repezeală, neavând nici o legatură cu bucuriile și durerile inimii noastre, e lepădat îndată la groapa comună a nimicurilor. Însă operele, dăltuite cu trudă și adâncime, rămân ca niște monumente pe munți./.../Legea creației e muncă și asta trebuie s-o ținem minte și să n-o uităm, mai ales în bețiile succeselor.

Eusebiu Camilar, în Cărțile Săgetătorului

Frunze - Eusebiu Camilar

Pictură: Jaroslaw Zyablov

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.

Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc…

În palmele întinse le prind necontenit, 

Așa cum cad, cu pete de soare veștejit.

Cad foșnitoare frunze sau clipele se cern?

Odată la picioare speram să ți le-aștern…

Deopotrivă, toate sub talpa mea foșnesc, 

Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc. 

Chemarea - Eusebiu Camilar

Foto: LarsVanDeGoor

Când a oftat din urmă adâncul toamnei glas,

Uimit la fântânița Casandrei am rămas,

Și m-am uitat în urmă, să văd pădurea iar:

Ca un noian de flăcări părea spre Plavalar.

Ce glas dăduse vântul pe-al frunzelor țimbal ?

Mă rechema acasă pământul meu natal !

La fântânița veche să mă mai țină-n loc,

Pădurea-și aprinsese culorile de foc !

Suspinele acestea adânci de unde sunt ?

M-am aplecat spre tine, bătrânule pământ,

Dar cum, gemând de sete, la piept te-am apăsat,

Am și simțit în tine străbunii cum se zbat - 

Și apa fântâniței abia mai undua...

M-am aplecat, cu pumnii profund să beau din ea,

Și-am pus la gură pumnii cu undele subțiri,

Dar undele prea pline erau de amintiri

Ploaia de atomi - Eusebiu Camilar

Foto: David Morrow

Te-ngrijorezi că ochii și creierii se cern?

În energia lumii doar ești și tu etern!

Presimți spre ce noianuri de energii te-ndrumi,

Când știi că doar un singur atom conține lumi?

Când clopotul va bate pe dealul udeștean,

Eu o să fiu departe în cerul de mărgean,

Dar nimeni n-o să vadă cum trece peste pomi,

Din pieptul meu, o ploaie de luminoși atomi,

Și nimeni n-o să știe că un minut, o stea

A strălucit mai tare din energia mea.