"Aşa se-ntâmplă printre întâlniri şi ani,
Să fii mult prea adesea căutat şi chiar cumva găsit
Acolo unde nici nu eşti şi nici nu ai cum fi.
Şi să-ţi rămână necăutată şi dinainte pierdută
Fiinţa dreaptă,
Însemnarea ei,
Belşugul ei însingurat şi neminţit.
Dar dragostea de soartă e o patimă mai mare
Decât orice pătimire,
Decât orice soartă."
Watercolor Artist Kelogsloops
Cine să vină, sălbatic și rece, cine să vină
Să ne facă ultimul semn?
Cine să ne așeze sau să crească
Între tine și mine, cine
Să sfâșie, ori să stingă, ori să nu ierte,
Ori să ne ascundă unul de altul
Ca și când n-am fi fost?
Cine să ne golească privirile și să ne-nghețe buzele
Și apoi să ne uite?
Cine, chiar mai târziu, să ne șteargă
Din dimineți, din oglinzi
Alăturatele chipuri, îmbrățișatele trupuri,
Spulberând din negrul vânt al nopții
Alba cenușă a îmbrățișărilor noastre,
Cine decât nimeni, niciodată,
Numai singuri noi?
poezie de PetruCretia
Sursa: https://omiedesemne.ro/
