18 septembrie 2021

Trece şi asta - Mircea Ivănescu


„înseamnă ceva, dacă-mi aduc acuma aminte

de spaima de atunci, când nu mai puteam să respir,

citind cum cobora o scară-ntre ziduri mucede, şi în beznă,

şi se lovea de întuneric, ca de-un perete, şi nici eu

nu puteam să trec mai departe. (a fost,

poate, atunci, prima dată când am întâlnit ceea ce

s-ar putea numi singurătatea - adevărată? -

pentru că era un loc închis, şi-ntuneric.

şi orice dorinţă, sau amintire, spre-afară se făcea

acolo, atât de înceată). dar acum, am mai fost

într-un asemenea întuneric, şi ştiu

ce înseamnă conştiinţa că orice ai face, oricât

ţi-ai ţipa neputinţele, spaimele, cu mâinile pe pereţi,

nu se ajunge la altă fiinţă.

acuma ştiu. - şi nu-nseamnă nimic asta.-

şi dacă-mi amintesc de ceea ce a fost atunci adevărat,

nu înseamnă nici asta nimic. acuma,

vorbele, fricile de atunci sunt fără culoare,

ca nişte desene, dintr-o carte, care acum

nici nu-ţi mai place.

(şi îţi spui doar că vremea a trecut atât de încet -).” 




1 aprilie 2021

Incongruenţă - Petru Creția



"Aşa se-ntâmplă printre întâlniri şi ani,

Să fii mult prea adesea căutat şi chiar cumva găsit

Acolo unde nici nu eşti şi nici nu ai cum fi.

Şi să-ţi rămână necăutată şi dinainte pierdută

Fiinţa dreaptă,

Însemnarea ei,

Belşugul ei însingurat şi neminţit.

Dar dragostea de soartă e o patimă mai mare

Decât orice pătimire,

Decât orice soartă."


Watercolor Artist Kelogsloops

Greutate sau ușurătate

 


"Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, viețile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea ușurătății lor.

Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viața noastră, și cu atât e mai reală și mai adevărată. În schimb, absența totală a poverii face ca ființa umană să devină mai ușoară ca aerul, să zboare spre înălțimi, să se îndepărteze de pământ, de ființa terestră, să fie deopotrivă libere și nesemnificative.

Și-atunci, ce să alegem? Greutatea sau ușurătatea? "


Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei

14 octombrie 2020

Apropieri fără margini - Nicolae Cornescian



"Dacă vei trece alături, se va estompa totul împrejur. 

Aerul dintre noi va pierde orice culoare,

pe când lumina ne va undui privirile 

mult mai clare decât transparența adierilor calde.

Și totuși, voi aștepta mai mult decât trebuie

și nu voi înceta să cred că mă voi trezi în curând, 

chiar dacă timpul dintre ceasurile noastre, 

indicând mereu ore diferite, 

se va opri pentru totdeauna.

Mai ales, în acea apropiere fără margini, 

unde ne vom întâlni doar ca să ne amintim 

că totul putea fi altfel dacă, 

trecând poate și de alte dăți alături, 

privirea ta ar fi umplut întunericul dinăuntrul meu,

obligându-mă astfel să nu încetez să cred

că ar fi trebuit să mă trezesc deîndată. 

Ca atunci când m-ai atins în treacăt,

în sala cu oglinzi a hotelului închiriat 

pentru o vară întreagă, 

în acea apropiere fără margini, 

unde, amestecate, luminile reflectate 

scoteau la iveală nuanța comună a privirilor noastre. 

Albastre precum cerul din dosul sticlei. 

Acel cer ce era mult mai aproape de noi             

și de umbre desprinse 

de mari macule de întuneric, rămas din timpul nopții,

decât orice altă părere.

Cum era chiar și apa, văzută alături, 

marea de care îmi spuneai că aducea urme de pași

din depărtările pline de transparențe unduitoare, 

de copaci și bărci arse.

Tocmai de acolo unde, dacă vom trece alături, 

nu ne vom aminti apropierea fără margini

din sala cu oglinzi a hotelului închiriat 

pentru o vară întreagă.

Pentru că, de fiecare dată, totul va fi mereu altfel.  

Pentru că mai mereu vom simți totul 

ca și cum ar fi pentru prima dată."



Sursa: Ecouri ucrainene

Gary Benfield Art

5 septembrie 2020

Cine? - Petru Creția




Cine să vină, sălbatic și rece, cine să vină

Să ne facă ultimul semn?

Cine să ne așeze sau să crească

Între tine și mine, cine

Să sfâșie, ori să stingă, ori să nu ierte,

Ori să ne ascundă unul de altul

Ca și când n-am fi fost?

Cine să ne golească privirile și să ne-nghețe buzele

Și apoi să ne uite?

Cine, chiar mai târziu, să ne șteargă

Din dimineți, din oglinzi

Alăturatele chipuri, îmbrățișatele trupuri,

Spulberând din negrul vânt al nopții

Alba cenușă a îmbrățișărilor noastre,

Cine decât nimeni, niciodată,

Numai singuri noi?


poezie de PetruCretia

Sursa: https://omiedesemne.ro/


20 iunie 2020

Simfonia iubirii - Romain Rolland


"Se întinse pe jos cît era de lungă, cu burta și coatele lipite de podea, ca să citească mai bine. Ce șuvoi… I se părea că-și scaldă trupul în el. Citi, fără să judece, fără să încerce a-și face vreo părere, fără să înțeleagă bine. Era pentru ea o lume atît de deosebită! Dar din fiecare rînd, din fiecare undă a șuvoiului se desprindea pentru ea o femeie, o femeie iubitoare și îndurerată, dar curajoasă în durerea și în înflăcărarea ei, o femeie care îl domina pe celălalt, „pe acest bărbat”, de la înălțimea sufletului ei mîndru, care îl călăuzea, ținîndu-l de mînă și a cărei duioasă energie îl întărea, o femeie care se jertfea, care, la sfîrșit, îl mîngîia că o jertfise. Iar el, bărbatul, era pe lîngă ea o ființă nenorocită și vrednică de milă, care a văzut fericirea trecîndu-i prin față, dar n-a avut tăria s-o apuce, care și-a dat atît de bine seama că alungind această fericire se nimicește, încît a scris cu mîna lui greoaie pe cutia unde se aflau scrisorile:

Fericirea mea ucisă

George nu citi acest strigăt decît la sfîrșit, în timp ce se ostenea s-adune scrisorile răspîndite. Se opri. Se culcă pe spate, cu mîinile sub cap. Privea un trandafir roșu, prins de marginea ferestrei, pe care-l mișca vîntul prevestitor de furtună. În jurul ei, pe podea, simfonia aceea mută a iubirii."

(Romain Rolland, în Inimă vrajită)

1 martie 2020

Arderea - Romain Rolland

Ewa Hauton Art


Assia, care fusese alungată, izgonită, renegată, se întorcea în casa caldă a acestui trup, pe care seva arzătoare a sărutărilor ei nu-l părăsise niciodată. Ardea în toate mădularele lui, mută, apăsătoare, învolburată, ca un șuvoi. Marc n-ar fi putut să evoce nici una din trăsăturile ei, o simțea împrăștiată în capul lui, în pântecele lui, în freamătul manilor și uscăciunea limbii. Și uneori tresărea, din pricina sunetului unui glas sau a unei atingeri, care-l golea de viață, îl lăsa dezarmat și răvășit, ca pe o busolă înnebunită. Trebuia să se încordează, ca să-și adune mintea împrăștiată. Și atunci, ca să devină stăpână a situației, rațiunea trebuia să-l smulgă din el însuși, să-l ia de umeri, să-l iscodească și să-i spună: „Oprește-te aici! Nu-i voie să intri!”

(Romain Rolland - Inimă vrăjită)


25 ianuarie 2020

Viața ideilor - Horia-Roman Patapievici

Illustration for The Enchanted Hill by Dean Cornwell by Jackson Hole Art Auction

„Pasiunea noastră comună erau viaţa ideilor şi trupul lor. Lipsiţi de expresie publică cum eram (niciunul dintre noi nu publicase cărţi şi nici nu intenţiona să o facă, în acele condiţii), nerăbdarea care se ostoieşte de obicei la intelectuali prin publicare – la noi se afla în permanenţă excitaţie avidă. Formam o contracultură nepăsătoare, tăioasă şi plină de vitalitate. Anumite urgenţe pot părea cititorului de azi stranii, cum ar fi credinţa noastră în iminenta schimbare a subiectului, prin care înţelegeam saltul imediat, sub ochii noştri, din acumularea culturii în perfecţionarea spirituală a întregii fiinţe. Vedeam în cultură o alchimie, iar filosofia cea mai dificilă (Hegel, de pildă) era înţeleasă de noi ca o iniţiere la un model de om mai apropiat de perfecţiunea pe care o doream cu emoţie şi entuziasm, ca neofiţii. Totul avea pentru noi un sens spiritual şi iniţiatic imediat. Oricare dintre noi s-ar fi simţit jignit de ideea că scopul culturii este publicarea de cărţi în vederea bibliografiei. Noi voiam să cunoaştem totul, iar cunoaşterea ne trebuia pentru a ne transforma lăuntric, pentru a deveni zei (în sensul oarecum raţional al anticilor). Trebuie să adaug că modul în care dezbăteam noi cărţile citite era mult mai serios şi mai aplicat decât modul în care, la simpozioanele ştiinţifice la care am participat, erau discutate articolele susţinute în secţiuni. Pentru că eram pasionaţi, sinceri şi intransigenţi, scleroza nici unei oboseli nu reuşise să ne altereze autenticitatea. Departe de instituţii şi maeştri, educaţia noastră s-a făcut prin cărţi şi în conversaţie, în atmosfera exaltată şi binecuvântată a prieteniei îndrăgostite.”
(Horia-Roman Patapievici - „Zbor în bătaia săgeții”)


2 ianuarie 2020

Alean și amintiri ce torc - Lucian Blaga




Yossi Kotler Art

„Alean și amintiri ce torc
mă-nduplecă să mă întorc
spre locul unde umbre, sori,
miros târziu prepară-n flori.

E fiu al toamnei sufletul.
Aci cândva mi l-am lăsat.
Aci el a rămas privind
în tine cum te-ai depărtat.

Stă țintuit. Mai este viu?
Te-a așteptat, te-a așteptat.
Obișnuinței s-a-nclinat
să-nvețe jalea, nemișcat.

Aci cândva mi-ai arătat
în moartea lui de chihlimbar
un fluture încremenit,
un zbor răpus într-un cristal.”

1 ianuarie 2020

un singur poem - Letiția Ilea

Penny Lulich Art

„ea avea nenumărate riduri săpate pe chip
părul albit și rănile la vedere.
ea știa durerea întristarea și suspinul
pe de rost.
ea nu scrisese până acum decât un singur poem
cu aceleași imagini de caleidoscop defect
cu aceleași personaje
ce se observau cu bunăvoință
călători în trenuri ce se încrucișează
din direcții contrare.
ea se înfășura în poemul ei
ca într-un șal în noaptea polară.
ea scria același poem
și ridurile nu i se netezeau
rănile nu i se închideau
mâinile îi erau tot înghețate
în jur erau mai mulți morți decât vii
știrile promiteau catastrofe seară de seară.
ea scria același poem
unul singur
el se deșira ca un fular ros de atâta purtat
i se scurgea printre degete
ca un fir de sânge dintr-un trup
extrem de bolnav.”

Sursă text: https://revistavatra.org/


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...