În parcul singuratec... - Paul Verlaine

Pictură: Slobodan Trpevski

În pacul singuratec și tăcut

Prin noapte două umbre au trecut.

Cu ochii morți, cu buzele uscate,

Zburdând, șopteau de vremile uitate.

În pacul singuratec și tăcut

Prin noapte două umbre au trecut.

– Ce dragi ne-am fost odată, ții tu minte ?

– La ce vrei să mai răscolim morminte ?

– Azi numele-mi ți-e scump, tot cum îți fu ?

Și chipul meu, în vis, îți vine ? – Nu !

– Cum ne umplea de fericire toate

A noastră zile-o sărutare ! – Poate !

– Ce mari nădejdi, ca-n vis, ne-am făurit !

– Înfrânte nădejdi s-au risipit.

Și numai zglobiu le spulberă veșmântul

Și numai noaptea le-auzi cuvântul.

(Traducere de Mihai Petrov)

Ce calm pe care-i bunul cer - Paul Verlaine

 Shawna Erback Art

Ce calm pe care-i bunul cer 

Și ce senin e!

Un arbore c-un ram din cer

Mereu revine.

Alină clopotul stingher

În bolți tăcerea.

O pasăre-ntr-un pom stingher

Și-a plâns durerea.

Ah, Doamne, -acolo viață cât

De simplă este!

C-un dulce zvon dă cât de cât

Orșul veste.

- O, ce-ai făcut, tu, cu atât

Plâns și tristețe!

Cu-atâta te-ai ales, cu-atât

Din tinerețe?

(traducere de C. D. Zeletin)

Negru somn enorm - Paul Verlaine

Eugene J. Paprocki Art 

Negru somn enorm

Peste viață vine

Dorm speranțele dorm

Dorm dorinți în mine

O, ce trist destin!

Mă orbește hăul,

Minte nu mai țin

Binele, nici răul.

Legănat eu sunt

De străină vrere

Într-un vast mormânt:

Tăcere, tăcere !

(traducere de C. D. Zeletin)

Colocviu sentimental - Paul Verlaine

Graham Gercken Art

Din parcu-nfrgurat, bătrân şi solitar,

Trecură două forme, adinioarea, chiar.

Şi ochii lor sunt morţi şi buzele muiate

Şi-abia de li s-aud cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,

Vedeniile-nviară, din nou, trecutul, iar.

– Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii

– Să mi-l amintesc acum, de ce mai ții ?

– Dar inima-ți mai bate cu mine-n gând și, tu,

– În visurile tale, mereu mă mai vezi ? - Nu.

– Ah, zilele frumoase și fericite, toate,

Când gură-n gură, stam înlănțuiți ! - Se poate.

– Ce-albastru era cerul speranței luminat !

– Speranța a fugit spre ceru-ntunecat.

Și eu meregeau așa, prin ierburi răscolite.

Și noaptea doar ghici cuvintele șoptite.

(traducere de Mihai Cruceanu)

Spleen - Paul Verlaine

toucanart

Erau prea roșii trandafirii, 

Prea neagră iedera pe ram.

Cad jertfă deznădăjduirii, 

De cum te miști, că nu te am.

Prea blând și prea albastru cerul

Și valurile-n larg prea verzi...

O frică m-a pătruns ca gerul, 

Că fugi, te pierd și că te pierzi.

Mă obosește merișorul, 

Și ilexul în verde strai

Și câmpul infinit ca dorul, 

Dar nu și tu, iubire, vai! 

(traducere de C. D. Zeletin)

Green - Paul Verlaine

Uite și flori și poame și crengi și foi și rouă

Și inima-mi ce-a ta e, și ea îți vine-n dar.

N-o sfâșia cu-aceste mâini albe, amândouă,

Ci darul meu, umilul, să afle-n ochii-ți har.

Sosesc cu fruntea toată de rouă-acoperită

Și înghețată încă de-a dimineții boare.

Îngăduie ca truda-mi supusă, odihnită

Dulci clipe să viseze, la tine la picioare.

Și capul ce-mi vuiește de-un zvon de sărutare

Pe sânul tău cel tânăr dă-mi voie să mi-l las;

Dă-i voie să se-aline de ultima vâltoare,

S-adorm atunci când afli și tu un scurt popas.

(traducere de Maria Banuș)

Suave mâini, ușoare mângâieri - Paul Verlaine

Alex Alemany Art

Suave mâini, ușoare mângâieri

La pian, în rozul serii vag cernite,

Pâlpâitoare aripi, adieri

Cu moliciunea vremii adormite,

Se bat ușor, aproape stânjenite,

În moscul vrăjitoarei încăperi.

De ce, neașteptată legănare,

Alini și dulce farmece bietu-mi gând?

Ce vrei, duioasă, galeșă cântare?

Și tu ce-ai vrut, încet refren plăpând, 

Ce mori la geam, atâta de curând,

Deschis în boarea proaspătă de floare?

(traducere de G. Georgescu)

Plânge în inima mea... - Paul Verlaine

Plânge în inima mea

Cum plouă peste oraș;

Ce-i tristețea asta grea

Răul ce inima-mi ia ?

O, dulce murmur de ploaie

Pe acoperișe și-n zare!

În inima ce se îndoaie,

O, cântecul murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are

În inima ce mi se frânge.

Ce? Nici o trădare?

Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură

Să nu știi de ce,

Fără iubire și ură,

Suferi peste măsură.

(traducere de Lucian Blaga)

E vrăjita moleșală - Paul Verlaine

AwaaraC Art

E vrăjita moleșală.

Amoroasă oboseală,

Al pădurilor fior

La foșnirile de boare,

Către ceranga-n legănare

Vocile minore-n cor.

Murmur fraged și subțire!

Susurare, ciripire,

Dulce glas al forfotelii

Ierbii-n calda răsuflare...

Ca sun unda rotitoare

Pâlpâirea pietricelii.

Sufletul care suspină

În molcuma jale lină

E al nostru - nu ? - iubită.

Nu din ele, palid zvon,

Umilitul antifon

Cântă-n seara încropită ?

(traducere de G. Georgescu)

Scrisoarea - Paul Verlaine

eviolinist art

Iar cincisprezece zile - şi cât timp ne mai desparte

Acum! Fără-ndoială din cele mai amare

Dureri, cea mai cumplită e-acea de-a fi departe.

Întâi cu drag ne scriem, şi punem grijă mare

Să ne-amintim, într-una o vorbă, o mişcare,

Şi ochii, glasul celui ce-acum departe este,

Şi ceasuri lungi cu dânsul stăm singuri de poveste.

Dar orice gând ne vine, orice simţiri ne-ncearcă,

Şi ce vorbim atuncea cu cel departe, parcă

Rămâne şters în ceaţă şi-n veci plin de-ntristare.

O! lipsa, dintre rele, e răul cel mai mare!

Să te mângâi cu fraze şi vorbe să-ţi înşiri;

Să cauţi în izvorul cel tulbur de gândiri

Speranţele trudite să le mai dai putere,

Şi să nu afli alta decât amar şi fiere,

Şi iat-apoi, mai rece şi mai pătrunzător

Ca fierul, şi mai iute ca pasărea în zbor

Şi ca talazul mării, când îl ridică-n slavă

Simunul din pustiuri aducător de-otravă,

Aşa te săgetează deodată bănuiala

Pe care ţi-o deşteaptă în inimi-ndoiala.

Aşa să fie oare ? Adevărat să fie ?

Pot pune eu credinţa pe dulea-i mărturie ?

Nu se gândeşte dânsa la alte lucruri oare

Acum, când, printre lacrimi, citesc a ei scrisoare ?

Și când zilele mele trec triste și domoale

Cum trece-un râu, o floare neoglindind în cale,

Ea poate că privește în lume, zâmbitoare,

Că-i veselă și poate mă  uită? Cine știe!

Și-i recitesc scrisoarea plin de melancolie.

(traducere: D. Anghel și Șt. O. Iosif)

În surdină - Paul Verlaine

Alexander Milyukov Art

Liniştiţi în adumbrirea

Ce din ramuri se desface

Dragostea să ne-o pătrundem

De-o aşa adâncă pace.

Ca-ntr-un vis frumos şi tainic

Duşi să ne topim cu-ncetul

În melancolia vagă

Ce-o împrăştie brădetul.

Ţine-ţi braţele în cruce,

Ochii-nchişi pe jumătate

Şi din inimă ţi-alungă

Orice dor într-însa bate.

Să ne-adoarmă ca într-un leagăn

Adierile uşoare.

(traducere. Șt. O. Iosif)

Cântec de toamnă - Paul Verlaine

Prelungi fiori

Curg din viori

Autumnale

Melancolii,

Monotonii

Și jale.

Cu chipul tras

Fără de glas,

Când ora sună,

Îmi vin în minte

Vremi dinainte

Să mă răpună.

Și mă tot duc,

Pe vânt apuc

Iar el mă poartă

Din loc în loc

Cum poartă-n joc

O frunză moartă.

(traducere de Ion Buzdugan)

Sori în apus - Paul Verlaine

Vlăguiții zori

Lasă pe câmpie

O melancolie

De apus de sori.

Leagăn-n fiori

Inima pustie

În apus de sori.

Pline de eresuri, 

Parcă sori din zări

Coborâți la șesuri,

Roșii arătări,

Stranii înțelesuri,

Curg din depărtări,

Parcă sori din zări

Coborâți la șesuri.

(traducere: C. D. Zeletin)

Crepuscul de seară mistică - Paul Verlaine

Ca purpurele Înserării grele,

Palpită chipul sacrei amintiri,

În zări de foc ale Speranței mele

Ce cresc ca niște mistice zidiri

Sau ca minunea unei înfloriri

 – Tulipe, dalii, crini și tufănele – 

Jur împrejurul lungilor zăbrele,

Trecând printre parfumuri cu urziri

De cald-otrăvitoare lânceziri

 – Tulipe, dalii, crini și tufănele – 

Și, înecându-mi suflet, gând, simțiri,

Leșină chipul sacrei Amintiri

Și purpurele Înserării grele.

(traducere de C.D. Zeletin)

Cântec de toamnă - Paul Verlaine

                                                                             Purvi Joshi Art

Plâns monoton,

Al toamnei zvon

De vioară

Cu sângerii

Melancolii

Mă-nfioară.

Ca sufocând

Şi palid, când

Ora bate,

Eu plâng mereu

În gândul meu

Vremi uitate;

Şi-astfel mă duc

Pe-un vânt năuc

Ce mă poartă

În sus, pe drum,

Şi-n jos, precum

Frunza moartă

(www. poezia.ro)

Cântec de toamnă - Paul Verlaine

Al toamnei cânt,

Viori de vânt

Îl plâng topite

Lovindu-mi lin

Sufletul plin

De corzi rănite

Decolorat 

Și sugrumat

Când ora bate

Plângând ascult

La vremi de mult

Îndepărtate

Și-n vânt mă las

În răul pas

Care ma poartă

Din loc în loc

Același joc

De frunză moartă

(www.poezie.ro)

Nu ştiu de ce oare - Paul Veralaine

Nu ştiu de ce oare

Spiritu-mi amar

Zboară în nelinişti peste mări, nebun şi solitar.

Tot ce mi-i altar,

Aripi temătoare,

Dus e de iubire-n larguri... De ce oare ?

Paul Verlaine, Nu ştiu de ce oare (fragment)

traducere de C. D. Zeletin

Privighetoarea - Paul Verlaine

all17 art

Aducerile-aminte ca stoluri ţipătoare

Se năpustesc pe mine şi cad nălucitoare;

Cad prin frunzişul galben al inimii, anin

Privindu-şi oglindirea tăcutului declin

În apa violetă a vechilor Regrete,

Ce curge melancolic cu pâlpâiri încete;

Cad şi, în scurtă vreme, difuză gălăgie

În umeda suflare trezită, ce adie,

În arbore se stinge din ce în ce, molcom,

Încât nimic în noapte nu mai aud acum;

Doar glasul ce slăveşte pe Cea de mult pierdută,

Doar glasul - o, suav, suspin de alăută !-

Întâia mea iubire cântând-o cu accentul

Ce cheamă iar în suflet, cu vraja lui, Absentul.

Şi-n trista strălucire a lunii străvezii,

O noapte grea de vară şi de melancolii,

Cu umbre mişcătoare şi tremur de tăceri,

Lin, leagănă pe cerul atins de adieri,

Când liniştea lunară pe noapte se răsfrânge,

Copacul ce palpită şi inima ce plânge.

(traducere de G. Georgescu)