Ianuarie 1831 - Mihail Lermontov

Adânca noapte funerară

Se subțiază ca o ceață

Și iată că-mi răsar în față

Giganții de odinioară.

Mă-ndeamnă și cântînd mă cheamă

Și-atunci și eu cu dânșii cânt,

Dar, deși plin de dor, mi-i teamă

În vremi trecute să m-avânt:

Ca nu cumva vreun pământesc

Ecou în cântu-mi să străbată,

Ca nu cumva să-mi amintesc

De lumea asta blestemată,

Să nu-mi aduc din nou aminte

Că-n acest ev de chinuri plin

Orice sărut e cu venin

Și orice fericire minte.

traducere de Al. Philippide

16 mai 1830 - Mihail Lermontov

Pictură: Alexei Antonov

De moarte nu mă tem. Să vină!

 Mă tem că pier fără de urmă.

Și-aș vrea ca focul ce mă scurmă

Să iasă cândva în lumină.

Și-aș vrea... Dar jalea mă-nfioară:

Ce să doresc ? Din ce pricină ?

Eu voi pieri-n această țară

Necunoscută și străină.

Și nici nu vreau, când voi apune,

Să-mi înfrățesc cu v o i  regretul !

De-aceea-am plâns zdrobit pe strune ?

De-aceea s-a născut poetul ?

De-aceea viața mea întreagă

A ars de patimi și s-a frânt ?

Și n-o disprețuiesc: mi-e dragă

Durerea negrului pămînt !

Tristețea-n suflet se așterne

Și-și caută-n mormânt, cuminte,

Cum i-ai făgăduit, Părinte,

În pacea liniștii eterne.

Dar nu e liniște, o, nu e

Nici în mormântul păcii reci, –

Și anii lungi, bătuți în cuie,

Martirul nu-i mai uită-n veci.

traducere de H. Grămescu

Furtună - Mihail Lermontov

Alisa Wilcher Art 

În fum de nori furtuna urlă

Pe noaptea apelor adânci,

Se-nalță marea ca o turlă

Și se prăvale peste stânci;

Lung fulger – șarpe de jeratic –

Le-ncinge fruntea de granit,

Se luptă val cu val sălbatic

Și singur eu stau neclintit.

Stau neclintit...ce poate oare

Înfricoșa pe cel ce-a fost

Prădat de viața-nșelătoare

Și s-a jertfit fără de rost ?

Pe cel ce-a îndurat oacara –

Năpârca-n jurul frunții lui,

Încolăcindu-se ca para

De foc pe stâncile silhui ?

Detună ! Fulgeră ! Te-ntrece,

Furtună ! Sparge-te, senin !

Eu stau netulburat și rece

Și zbuciumul îmi e străin.

traducere de Sanda Arbore

Unui prieten - Mihail Lermontov

Ernest Quost Art

Când harul mă atinge lin pe față,

Cu sufletul de foc și freamăt plin,

Minunilor cerești eu nu mă-nchin,

Ci pe pământ cât farmecul – în viață.

Iubirea e doar vis fără de rost – 

N-oi fi ferice lângă draga mea.

Cât despre ea,-n zadar nu mă-ntreba,

Prietene, să n-afli cine-a fost !

Ursita-n veci ne despărți, haină.

Cruzimea-i n-am știut să o răpun.

Când parcă uit, – când vreau să mă răzbun;

În dragoste sunt prins, din rădăcină.

Tâlharul cel îmbătrânit în rele

Nu se căiește încă de omor.

Tot mai pândește-n drum pe trecător,

Și-i drag cuțitu-nfipt până-n plăsele.
Mulțimea se îndreaptă-agale-n mers,
Din leagăn până-ajunge-n pragul morții,
Spre același țel unic, neînțeles,
O jucărie-a patimii și-a sorții.
Spre înălțimi zburam, să-mi amintesc
De-al zilelor trecute lung șirag...
Dar chinul pământesc îmi e mai drag:
Pe veci mă leg de tot ce-i pământesc...



traducere de Nina Cassian

Îngerul - Mihail Lermontov

Nadia Strelkina Art

Pe ceruri, în noapte, un înger zbura

Şi-un cântec din ceruri cânta.

Şi lună, şi stele, şi norii pe vânt

Uimiţi ascultau acel cânt.

Cânta despre drepţii cu albe veşminte

Din umbrele raiului sfinte.

Cânta despre Tatăl ceresc, lăudându-l -

Şi neprihănit era cântul.

Ducea către lumea aceasta de jale

Un suflet în braţele sale;

Iar cântul rămase în sufletul crud

Uitat în adânc, neştiut.

Şi vreme-ndelungă, prin lume, cu dor

Tânji într-un chin arzător,

Nestinsă de tristele omului plângeri,

Cântarea aceea de îngeri.

traducere de H. Grămescu

Liniștea, puterea ascunsă - Mihail Lermontov

A.D. Greer Art

Multe râuri liniștite încep cu cascade zgomotoase, dar niciunul dintre ele nu ajunge să se verse în mare. Dar această liniște este adesea semn al unei mari puteri, chiar dacă ascunse; plinătatea și profunzimea sentimentelor și a gândurilor nu permite impulsuri furioase; sufletul care suferă și se desfată se convinge că așa trebuie să fie, și el știe că dacă n-ar fi furtuni, arșița neîncetată a soarelui l-ar usca.

Nu te mai iubesc ca altădată - Mihail Lermontov

Ginette Beaulieu Art

1.

Nu te mai iubesc ca altădată.

Nu simt a mea frumoasa ta ființă.

Iubesc în tine vechea suferință

Și tinerețea mea, azi spulberată.

2.

Când ochiul uneori te mai dorește

Și te pătrunde adânca mea privire

Chiar absorbind părând în convorbire,

Nu către tine inima-mi grăiește,

3.

Ci doar amicei tinereței mele -

Și-n tine caut trăsăturile pierdute,

Și-n vorbă-ți caut buze-odată mute

Și-n ochii stinși cât focul vremii-acele.

Mie - Mihail Lermontov

Richard S. Johnson Art

Că n-o iubesc şi n-o ador, 

Aşa mi-a spus cu nepăsare, 

Vrând nesfârşitul să-l măsor 

Şi dragostei să-i pun hotare. 

Dispreţuindu-i măreţia 

O clipă doar, ea-mi dovedi 

Că nu pot alunga robia 

Ce sufletul mi-l copleşi, 

Că nimeni lanţul nu-mi doboară, 

Că liniştea mi-e doar atât: 

Un glas de heruvim ce zboară 

Peste-un infern posomorât.

Asemenea cu Byron nu-s - Mihail Lermontov

Asemenea cu Byron nu-s,

Ci-un altul, încă fără nume,

Ca el drumeţ pribeag prin lume,

În piept cu inimă de rus.

Eu mai devreme-am început

Şi voi sfârşi, lăsând puţine.

Speranţe frânte zac în mine

Ca-ntr-un ocean adânc şi mut

Dar cine-adâncul mohorât 

Ţi-l ştie ? Cine să arate

Mulţimii gândurile-mi toate ?

Sau eu sau Dumnezeu. Atât

(în româneşte de Virgil Teodorescu)