Alexander Gunin Art
Zac pietrele înfipte-n strada mea
Și laolaltă pier în alba poală
Ce crește până-n cer cu zarea grea,
Lințoliul, fulgii pânză țes, domoală.
Și dacă-n geană vifor răbufnește
Cutremurat o lacrimă se-ngaimă
Privirea mea spre stele rătăcește
Stingheră, prinsă de a nopții spaimă.
De mine neștiut, culcuș mi-aș face
Pe așternuta netedă ninsoare,
Iar când vârtej oi-va să mă-nșaface
Ușor mă va atinge-a morții boare.
Mi-i poarta adăpost din nou ajunsă
În preajma înălțimii ce mă cere;
O tânără nădejde doarme-ascunsă,
Trezindu-se la-ntâia adiere.
